Tudor Niream, în vârstă de 15 ani din Zalău, a dispărut în urmă cu 45 de zile și nimeni nu mai știe absolut nimic despre el. Analizând probele pe care le-au avut la dispoziție și declarațiile date de cei din zonă, polițiștii au ajuns la concluzia că nu este vorba despre o răpire, ci de o plecare voluntară.
În seara zilei de 23 noiembrie, băiatul a plecat din casa bunicilor – Recea Mare, județul Sălaj -, după ce le-a spus acestora că… merge să se plimbe, informează observator.tv. Mai mult, băietul nu și-a luat nici telefonul mobil, astfel că nimeni nu a mai reușit să îl contacteze.
La 45 de zile de la dispariția lui Tudor, unchiul acestuia pleacă de la premisa că băiatul a plecat, totuși, cu… cineva. De bună voie sau silit.
Tudor Niream a fost dat, bineînțeles, în urmărire națională, însă – tulburător – nu a fost primită, până acum, nicio informație despre el. Este ca și cum băiatul ar fi intrat în pământ. Unchiul său, zdrobit de durere, este de părere că cineva l-a luat pe nepotul său.
”Scriu aceste cuvinte complet conştient că acolo undeva există o creatură infectă care a avut ceva de aface cu dispariţia lui Tudor, şi care într-un fel sau altul, se ţine la curent cu cazul! Eşti o jigodie de om, în orice circumstanţe, acum nu mai contează dacă Tudor a plecat cu tine cu forţa sau de bună voie. Dacă spun că eşti om e chiar prea mult, eşti doar mizeria care rămâne după ce tragi apa. Ai paralizat cu frică părinţi iubitori care vroiau să facă viaţa mai bună pentru un copil cu o imaginaţie mai mare decât orizontul. Te provoc, dacă mai ai o fărâmă de umanitate şi vrei să îndrepţi lucrurile, să ieşi la lumină cu ce s-a întâmplat!”, este mesajul dur al lui Horia Călin Niream, unchiul lui Tudor.